„Recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca creează premisele unei încălcări flagrante a dreptului de acces la instanță al intimatului, care riscă să fie pus în situația în care argumentele sale de fond să nu fie analizate niciodată” – Curtea de Apel Cluj – 03.10.2022
Într-o speță recentă, (03 0ctombrie 2022), Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel Cluj a analizat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței prin care acesta a fost obligat să prelungească dreptul de a conduce al petentului cu 30 de zile.
S-a constatat că Parchetul nu a analizat niciodată pe fond plângerea petentului împotriva refuzului de prelungire a dreptului de a conduce, suspendat pe perioada cercetărilor penale, ci a respins-o ca inadmisibilă cu motivarea că o astfel de cerere este de competența instanței de contencios administrativ, iar nu a prim-procurorului. Iar când petentul s-a adresat instanței de contencios administrativ, același Parchet a invocat inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni, ducând practic la negarea efectivă a dreptului de acces la justiție.
Cităm din Decizia Curții de Apel Cluj:
„Curtea apreciază că, în speță, excepția inadmisibilității trebuie tranșată prin raportare la dreptul de acces la justiție al intimatului-reclamant.
În acest sens, Curtea observă că intimatul a formulat plângere la prim-procuror împotriva ordonanței atacate în prezentul litigiu, plângere care a fost respinsă prin Ordonanța Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Din analiza acestei ordonanțe reiese cu claritate că argumentele intimatului nu au fost analizate pe fond, plângerea fiind respinsă pe chestiuni ce țin de admisibilitatea acesteia, respectiv pentru motivul că ordonanța atacată este un act administrativ, astfel încât ea nu poate fi contestată decât în contencios administrativ, nu și prin plângere adresată prim-procurorului.
Urmând indicațiile din această ordonanță, intimatul a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva ordonanței inițiale, prin care cererea sa de eliberare a unei dovezi cu drept de circulație a fost respinsă. Depunând întâmpinare față de această acțiune, recurentul și-a schimbat cu totul optica adoptată în Ordonanța din xx.xx.2021 și a invocat excepția inadmisibilității, arătând că ordonanța atacată nu este un act administrativ, ci un act de urmărire penală, care poate fi atacat doar la prim-procuror.
Este lesne de observat că, prin această manieră de a acționa, recurentul (Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca) creează premisele unei încălcări flagrante a dreptului de acces la instanță al intimatului, care riscă să fie pus în situația în care argumentele sale de fond să nu fie analizate niciodată. Ne aflăm într-un cerc vicios în care intimatul a formulat plângere la prim-procuror, plângere ce a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea fiind considerată de competența instanței de contencios administrativ, pentru ca, mai apoi, când a formulat acțiune în contencios administrativ să se invoce, din nou, inadmisibilitatea, cu motivarea că avea o altă cale de atac și ignorând cu totul faptul că acea cale de atac fusese deja exercitată fără succes.
În concluzie, având în vedere situația intimatului, Curtea reține că admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii excepției inadmisibilității, ar echivala cu o certă încălcare a dreptului de acces la instanță. Prin urmare, curtea va respinge aceste critici ale recurentului, fără a găsi necesar să analizeze natura juridică a ordonanței atacate, aceasta fiind irelevantă în speță, întregul context impunând ca pretențiile intimatului să fie analizate de către instanța de contencios administrativ.”
Pe fondul cauzei, contrar primei instanțe, instanța de recurs a respins cererea de obligare a recurentului la prelungirea dreptului de a conduce, însă petentul a beneficiat în cele din urmă de un veritabil acces la justiție, ceea ce aduce în rândul justițiabililor un plus de încredere în justiție, raportat la respectarea art. 21 din Constituția României, denumit „Accesul liber la justiţie”, care prevede că „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”
