La data de 4 martie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 40/2022 pentru completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Singura modificare adusă prevede faptul că persoanele cu handicap pentru care comisia de evaluare a stabilit anterior încadrarea în gradul de handicap grav, reevaluarea periodică se poate face și la domiciliul persoanei.
Important de menționat este faptul că pentru a putea beneficia de acestă modificare, persoanele în cauză sau reprezentantul lor legal vor trebui să înainteze o cerere instituțiilor publice abilitate.
Deplasarea la domiciliul persoanei se face după o programare și informare prealabilă a acesteia cu privire la data și ora când se va efectua reevaluarea.